O prietenie înnobilează
viaţa, înfrumuseţează sufletul, alină rănile şi ocroteşte de răutate. E o
chemare la adevăr deoarece presupune cunoaşterea celuilalt dar şi de sine.
Prietenia, ca perioadă premergătoare căsniciei, este
propice pentru pregătirea familiei. În etapa aceasta, tinerii îşi arată
idelurile de viaţă, convingerile despre familie şi fericire, îşi adaptează
idealurile şi concepţiile unul la altul şi apoi adaptează idealurile şi
convingerile comune la o concepţie de viaţă superioară. În familie se
autorealizează fiecare, se împlinesc comunitar învăţând să se susţină
reciproc, să colaboreze, să se încurajeze, şi să-şi ofere unul altuia ajutor.
Adevărata prietenie, cea duhovnicească, nu caută doar binele
şi fericirea unuia dintre parteneri, ci înălţarea morală şi înnobilarea
sufletească a amândurora. Fiind un dar al dragostei ţinteşte spre profunzimile
fiinţei umane, unde sălăşluieşte Dumnezeu în om.
Prietenia sinceră şi curată este oportunitatea creşterii spirituale deoarece
cei implicaţi pot pătrunde în tainele adânci ale sufletului, pe care
le descoperă, explorează şi se minunează de bogăţia inepuizabilă a darurilor sufleteşti
dăruite acelui chip al lui Dumnezeu. Chemarea lui Dumnezeu este să manifestăm plenar aceste daruri sufleteşti în colaborarea cu El şi folosindu-le în călătoria vieţii.
Vocaţia omului este dialogul
şi comuniunea cu Dumnezeu şi cu ceilalţi
Spiritualitatea răsăriteană, consideră femeia o binecuvântare dăruită bărbatului de către Dumnezeu, pentru a se bucura alături de ea,
pentru a-i completa viaţa costructivă cu gingăşie, bunătate şi delicaţe. La rândul său, bărbatul este un dar pentru femeie, deoarece are forţa necesară pentru a o susţine şi
întări în opera de mântuire, îmbogăţindu-i viaţa cu trăsături specifice:
hotărârea, puterea, fermitatea şi energia.
Astfel, devine un dialog al darurilor, în care fiecare dăruieşte ce are
specific mai frumos şi înalt, pentru a ajunge ambii la bucuria deplină.
Găseşte persoana care îţi aduce odihnă
sufletului şi trupului
Paul Evdokimov este de părere că verbul specificul bărbatului este a acţiona iar cel al femeii este a fi.
Bărbatul crează ştiinţa, filosofia, arta, dar deviază în obiectivarea
adevărului, iar femeia se opune oricărei obiectivări, căci ea nu se află în
perspectiva creaţiei ci a naşterii, ea fiind chiar criteriul care recentrează
valorile, dând întotdeauna, instinctiv, întâietate fiinţei asupra teoriei, a
operativului asupra speculativului, a intuitivului asupra discursivului.
Ea are darul pătrunderii directe în existenţa altcuiva, de a descifra
misterul.
La începutul unei romanţe, bărbatul idealizează iubirea dar cuantifică
rezultatele ei.
Femeia este mai lucidă, priveşte mai adânc şi intuieşte şansele de reuşită
ale relaţiei, dar odată consimţit acest lucru, se dedică integral iubitului ei
şi iubirii lor.
Trăsăturile
definitorii feminine
- afectivitatea, grija, gentileţea, amabilitatea, tandreţea, frumuseţea
fizică, graţia, spiritul matern, sensibilitatea
Trăsăturile definitorii bărbatului
- apărarea credinţelor personale, independenţa, asertivitatea, Eu puternic,
energia, abilităţi de lider, asumarea riscurilor, agresivitatea, încrederea în
sine, competitivitatea
Motivele pentru care oamenii aleg să fie împreună
sunt: compatibilitatea sexuală, fuga de singurătate, nevoia unui prieten,
siguranţa financiară, fuga de constrângerile parentale, dorinţa de a fi
important sau a conta pentru cineva şi de a fi apreciat de această persoană.
Factorii de care ţine alegerea unei persoane pentru o relaţie amoroasă sunt:
- Înfăţişarea
fizică
- Trăsăturile
de personalitate
- Starea
materială şi perspectivele financiare şi profesionale
- Credinţe
şi valori morale
- Interese
speciale, abilităţi, pasiuni comune
- Speranţe
tainice, despre care se crede că vor fi împlinite în cadrul relaţiei
Mecanismele îndrăgostirii
Cele 3 stadii în perioada îndrăgostire:
1. Stadiul stimulilor – presupune o atracţie pe baza unui magnetism a unei energii fizice şi
sufleteşti, la baza căreia stă o imagine ideală, care s-a format în timp,
plecând de la modelele întâlnite în viaţa persoanei.
Iubirea are tendinţa de a idealiza, de a
înfrumuseţa persoana îndrăgită. Cei doi se apropie pe baza unuia dintre cele
două principale legi ale psihismului uman: similaritatea
şi complemetaritatea.
a.
similaritatea – este o
alegere pe baza asemănării dintre două persoane fizic, intelectual, sufleteşte,
economică, culturală, socială, religioasă.
După ce se descoperă elementele esenţiale,
începe un proces de negociere cu privire la specificul fiecăruia şi se stabileşte dacă relaţia poate să funcţioneze. Aceste cupluri care
se formează în funcţie de similaritate, au o evoluţie rectilinie, lipsită de
conflicte dar sfârşesc dramatic din cauza monotoniei şi a rutinei.
b.
complementaritatea –
alegerea aceasta se face în funcţie de găsirea jumătăţii lipsă. Aceste cupluri
care se completează se apropie mai deschis, comunică mai uşor şi ajung repede
la un punct comun. Au o evoluţie tumultoasă, dar pe lungă durată de viaţă, pentru
că partenerii găsesc lucruri şi motivaţii comune şi puternice, care îi ajută să
depăşească situaţiile limită apărute în timp.
2. Stadiul valorilor – în cadrul procesul de cunoaştere şi
autocunoaştere, cei doi au ocazia să exploreze profund stilul şi viaţa
celuilalt. În această etapă, ei realizează dacă pot face concesii pentru a se
armoniza, dacă au curajul să îi permită celuilalt să pătrundă în taina inimii
sale.
Forme de metamofozare a sentimentelor:
Cristalizare-intuiţie
Pe măsura convienţuirii au ocazia să cunoască calităţi şi defecte, pe care
le intuiau doar la începutul relaţiei. Acest caz e fericit
deoarece, viaţa le este o permanentă descoperire şi o îmbogăţire sufletească
din preaplinul vieţii şi inimii celuilalt.
Cristalizare
amăgire
Cei care nu sunt precauţi de la început, pot fii dezamăgiţi deoarece
constată discrepanţe mari între idealul format mental şi realitatea celuilalt,
ceea ce duce de cele mai multe ori la o rupere a legăturii.
3. Stadiul rolurilor – presupune construirea unui univers
comun, în care fiecare aduce particularităţile personale. Este etapa renunţărilor
reciproce pentru a face realizabil acest univers.
Se disting în acest stadiu, următoarele forme ale iubirii:
Iubirea
captivată este specifică
persoanelor individualiste, egoiste care riscă liniştea celorlalţi pentru
ambiţiile personale. Este o formă bonavă a iubirii, deoarece arată imaturitate
şi infatilism emoţional, deoarece persoana aceasta are pretenţii şi cerinţe mari
de la celălalt dar nu oferă nimic sau infinit mai puţin decât i se dă.
Iubirea
oblativă este
caracteristică persoanelor care oferă mult, fiind capabilă de a renunţa la
viaţă, spre împlinirea celuilalt.
În concluzie, este nevoie de sinceritate şi timp în lucrarea de cunoaştere
reciprocă, de autorevelare şi descoperire a celuilalt, pentru ca fiecare să-l
cunoască cât mai amănunţit pe celălalt, pentru a face o alegere în deplină
cunoştinţă de cauză.
Însemnări din cartea Familia contemporană, între ideal şi criză, scrisă de Ioan C. Teşu,
editată în 2011, la Iaşi, la editura Doxologia