Oamenii nu-mi pot face nici un rău, atâta vreme cât nu
am răni.
Am văzut două peşteri, una dintre ele având ecou, iar
cealaltă nu. Şi mulţi copii curioşi o vizitau pe cea dintâi tocmai pentru a-şi
auzi ecoul strigătelor lor. Dar din cealaltă peşteră vizitatorii se întorceau
degrabă, fiindcă ea nu oferea nici un ecou.
Dacă sufletul meu e rănit, orice rău lumesc va răsuna într-însul. Iar oamenii
vor râde de mine şi se vor îmbulzi din ce în ce mai mult cu strigătele lor.
Dar, cu adevărat, oamenii grăitori de rău nu mă vor vătăma, dacă limba mea a
uitat cum să grăiască răul.
Nici răutatea dinafară nu mă va întrista, dacă nu există nici o răutate în
inima mea ca să răsune ca o tobă din piele de capră.
Nici nu voi răspunde la mânie cu mânie, dacă vizuina urii din mine a fost
părăsită şi nu e nimic care s-o stârnească.
Nici patimile omeneşti nu mă vor aţâţa, dacă patimile din mine au fost
transformate în cenuşă.
Nici necredincioşia prietenilor nu mă va întrista, dacă am hotărât să Te am pe
Tine drept prieten al meu.
Nici nedreptatea lumii nu poate să mă zdrobească, dacă nedreptatea a fost
alungată din gândurile mele.
Nici duhurile înşelătoare ale plăcerilor lumeşti, cinstea şi puterea nu mă
ademenesc, dacă sufletul meu este ca o mireasă neprihănită care primeşte doar
pe Duhul Cel Sfânt şi tânjeşte doar după El.
Oamenii nu pot împinge pe nimeni în iad, dacă nu cumva acea persoană se împinge
singură. Nici nu pot oamenii să ridice pe cineva cu umerii până la tronul lui
Dumnezeu, dacă persoana aceea se înalţă singură.
Dacă sufletul meu nu are ferestre deschise, nici o picătură de noroi nu poate
fi aruncată într-însul.
Fie ca întreaga natură să se ridice împotriva mea; ea nu-mi poate face nimic în
afară de un singur lucru – să devină mormântul trupului meu mai repede.
Fiecare recoltă lumească e acoperită cu îngrăşăminte, astfel încât ea să poată
încolţi cât mai curând cu putinţă şi să crească mai bine. Dacă sufletul meu,
vai, ar fi să-şi piardă fecioria şi să primească sămânţa acestei lumi întru
sine, atunci el ar trebui să accepte şi îngrăşământul pe care lumea îl aruncă
în ţărâna sa.
Dar eu Te chem zi şi noapte: vino şi te sălăşluieşte în sufletul meu şi închide
toate acele locuri pe unde pot intra vrăjmaşii mei. Fă cămara sufletului meu
tăcută şi goală, astfel ca nimeni din lume să voiască a intra într-însa.
O, suflete al meu, singura mea preocupare, fii de strajă şi învaţă să distingi
glasurile care ajung la urechile tale. Şi de îndată ce tu Îi auzi glasul
Domnului Tău, lasă-ţi deoparte tăcerea şi grăieşte cu toată puterea ta.
O, suflete al meu, cămară a veşniciei, să nu le îngădui niciodată tâlharilor
vremelnici să intre în tine şi să-şi aprindă focul acolo. Rămâi liniştit când
ei strigă la tine. Stai cuminte când ei te asurzesc. Şi cu răbdare aşteaptă-ţi
Stăpânul. Fiindcă El va veni cu adevărat.
fragment din Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului
