Comunicarea reală are scopurile:
1. de a înţelege interlocuitorul drept o persoană unică, cu idealuri şi doruri pe
care vrea să le împărtăşească celorlalţi care duce la,
2. dorinţa de a contempla puterea lui
Dumnezeu şi a te împărtăşi mereu de minunăţia numită
Om.
Orice persoană caută înţelegerea şi potrivirea
spirituală, fără să-şi dea seama de multe ori, deoarece pornirea spre dialog îi
este caracteristică.
În context actual, capcana comparaţiei cu
alţii, a concurenţei, de a fi peste aceştia, îl îndepărtează de armonia
vieţii individuale şi comunitare la valori înalte, care se vădesc prin
adaptarea şi conformarea la situaţiile curente, prin comuniune cu
ceilalţi.
Omul fiind o fiinţă dialogică, simte nevoie unui
suflet confident căruia să îi spună trăirile sale, bucuriile, nedeplinătăţile
personale, avînd speranţa că bucuriile se vor înmulţi iar necazurile vor fi
alinate, împărtăşindu-le cuiva drag.
Totuşi, ajunge să pervertească această pornire prin
dorinţa de a fi mai bogat, mai puternic, mai deosebit decât ceilaţi, ajungând să
fie bântuit de un sentiment al eşecului existenţial, cauzat de contradictoriile
dintre dorinţe şi aşteptări. Fiecare este special, dar în raport cu altul,
pentru că acel altul îl consideră special şi îl cinsteşte ca fiind cel mai de seamă
om pe care l-ar putea întâlni, pentru că îi vede potenţialitatea şi frumuseţea
lăuntrică şi pentru care îl iubeşte în
ciuda neputinţelor. Iubirea dă unui om adevărata strălucire şi valoare.
Suprabundenţa materială şi dorinţa lui de a fi cel mai tare îl duc pe om, în cele din urmă la depresie, la sentimentele zădărniciei şi disperării, aşa că încearcă să găsească refugiu în distracţii
facile
şi activităţi trecătoare, care nu fac decât să-i mărească frustrarea, pentru că aceste
analgezice durează puţin. Egoul fuge de durere şi de
efort, de aceea, un remediu mai bun ar putea fi exersarea răbdării şi confruntarea
zilnică cu situaţii concrete de viaţă în care omul se căleşte, devine mai
profund şi înţelege mai bine durerea care îi devine profesor şi binefacere prin
asumarea durerii, deoarece îl sensibilizează spre comuniunea profundă cu celălalt.
Păcat în greacă se numeşte amartia, ceea ce înseamnă a rata ţinta, a-ţi
ignora vocaţia, aceea de a merge spre nemurire. Omul este chemat să vadă
aici şi acum din perspectiva veşniciei, să ajungă la comuniunea deplină cu
Dumnezeu. Iar Dumnezeu fiind iubire, El se comunică permanent şi în mod perfect
între cele Trei Fiinţe. Astfel, omul are misiunea să ajungă la acea
comunicare permanentă şi sublimă cu al său Creator şi cu ceilalţi semeni până devin Un tot unitar, în care fiecare părticică aduce specificul ei.
Normalitatea unor relaţii între oameni este
ca acestea să fie bazate pe respect, responsabilitate, ajutor şi moralitate. Însă,
pentru a le păstra în bună rânduială, trebuie să investim (să dăm de
la noi) timp, energie şi voinţă de a le cultiva şi a le purta de grijă în toată vremea,
pentru a da rod.
Armonia dintre doi oameni trebuie să fie
constantă, cere mult efort, răbdare, şi renunţare din partea amîndurora.
Comunicarea se bazează pe empatie, şi este o formă
de cunoaştere personală şi reciprocă. Pentru buna funcţionare, trebuie să
arătăm constant atenţie şi interes pentru celălalt, adică să depunem efort de a
renunţa la egoismul nostru, şi din a da din timpul şi energia noastră
celuilalt. Un alt aspect important care presupune efort este capacitatea de a
reduce diferenţele şi distanţele intelectuale şi culturale, de a găsi tehnici
pentru evitarea crispării şi a dezinteresului.
Comportamentul fizic (care indică prin gestică,
mimică, postură, privire, o comunicare nonverbală), comportamentul psihic şi
atitudinal (ascultarea activă arată încrederea în calităţile vorbitorului)
şi comportamentul şi atitudinile intelectuale (arată deschiderea faţă de
informaţiile primite) îl conving pe interlocutor că îi suntem alături şi că împărtăşim
cu el cele bune şi rele, pe care doreşte să ni le împărtăşească.
Comunicarea este un continuu exerciţiu de
tăiere a voii personale, de a te abţine, de a ştii când să taci şi când să
vorbeşti, de a fi cumpătat şi de a ştii şi de a înţelege cât de valoroasă este relaţia
dintre cuvânt şi faptă.
No comments:
Post a Comment